Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Bogdan Ionescu, profesor de origami la 11 ani

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

În ciuda vârstei sale fragede, Bogdan vede viaţa prin plierile de origami, arta pe care o predă şi la şcoala sa, „Palatul de Hârtie“.

Bogdan îşi descrie dintr-un suflet operele de care s-a ataşat cel mai mult „Este Buddha pe un lotus, aici am un păianjen şi aici un peşte koi. Această bombonică este prima mea creaţie“, spune băiatul.

El face origami, arta japoneză care constă în plierea hârtiei pentru a obţine diferite forme, de aproape şase ani, dar entuziasmul său nu a scăzut deloc. Ba din contră, creşte pe zi ce trece. Pasiunea sa a început la vârsta de cinci ani, când a primit două cărţi despre origami.

,,Cărţile au fost cum nu se poate mai bine-venite pentru că pe vremea aceea mă cam plictisisem de jucăriile simple“, spune Bogdan. Din aceea clipă şi până acum, băiatul nu a mai stat nicio zi fără să plieze, fără să îndoaie cu exactitate hârtia specială de orez pentru a obţine formele dorite.

Până să ajungă profesor de origami, el a învăţat chiar şi zece ore pe zi. „Am reuşit să învăţ origami din diagrame, înainte să învăţ să citesc“, mărturiseşte micul artistul. În tot acest timp, el a reuşit să strângă peste 2.000 de lucrări.

Blogul său, vizitat de peste 10.000 de persoane

Talentul său nu a fost însă trecut cu vederea. El este singurul copil-artist care a avut expoziţii şi ateliere de origami la Muzeul Naţional Cotroceni, la Muzeul Satului sau la Palatul Şuţu.

Succesul creaţiilor sale au fost confirmate şi pe internet. Blogul său http://origamibogdanionescu.blogspot.com a adunat până acum peste 10.000 de vizitatori din 21 iunie 2009, data la care a fost creat.

Pentru a promova această artă, dar şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi copii care vor să înveţe tainele origami, Bogdan a înfiinţat un club de origami, „Palatul de Hârtie“, la care participă 15 copii cu vârste între 8 şi 12 ani. „La

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°