Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Județean Tulcea se promovează cu poze furate de la Adevărul!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Deși au cheltuit peste șase sute de milioane de lei vechi pentru promovarea instituției și a președintelui Victor Tarhon cei de la Consiliul Județean Tulcea nu respectă legislația legată de drepturile de autor, folosind fără să solicite măcar un acord verbal munca angajaților Adevărului de Seară Tulcea.

Mai mult, deși au folosit fără drept într-o broșură de promovare o imagine realizată de reporterul Costel Constantinescu la data de 5 mai 2011, ora 12.32, cu poketul Canon Powershot din dotarea redacției Tulcea, reprezentanții Consiliului Județean susțin cu nerușinare că poza ar aparține unui subordonat.

„Toate fotografiile utilizate în broşură aparţin fotografului Valeriu Leonov, angajat al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Tulcea, iar instituţia noastră deţine acordul de utilizare a acestora. O parte dintre fotografii au fost utilizate şi în alte materiale editate de Consiliul Judeţean Tulcea (calendare de birou/perete, Ghidul Turistic al Judeţului Tulcea, Revista Force Tourism –ediţia dedicată judeţului Tulcea)“.

Poza din brouşură

Comunicatul a stârnit hohote de râs chiar și printre angajații Consiliului Județean și nu numai, deoarece în imaginea incriminată ce reprezintă un obiectiv reabilitat de Consiliul Județean,apare în prim plan o angajată a redacției Adevărul Holding,agentul de marketing și Publicitate, Veronica Ivanov, ce a vizitat obiectivul împreună cu reporterul ce a realizat pozele. În poza originală apărea și un angajat al Consiliului Județean, administratorul clădirii respective, acesta fiind decupat din poză.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 24 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°