Caravana „Femeie, nu victimă!” va ajunge, astăzi, la Focşani în cadrul unui eveniment organizat la Pensiunea Sara. Lansat de Partidul Conservator la începutul lunii octombrie, proiectul are ca miză aducerea violenţei domestice şi prioritizarea acestui subiect pe agenda publică, în final urmărindu-se diminuarea acestui fenomen şi încurajarea victimelor să folosească cadrul legal, respectiv ordinul de protecţie, pentru a elimina abuzurile fizice şi emoţionale din viaţa lor. La eveniment vor participa preşedintele Partidului Conservator Vrancea, Ionel Cel Mare, directorul Departamentului de Strategie al PC, Roxana Dumitrache, preşedintele Organizaţiei de Femei Vrancea, Dorina Săpunaru, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Participanţii vor urmări proiecţii de filme dedicate subiectului şi vor lua parte la sesiuni de informare şi consiliere psihologică specializată. Începând cu luna iulie, Organizaţia de Femei a Partidului Conservator a pus dispoziţie un număr de telefon - 031. 425. 11.01, la care pot apela femeile care au nevoie de îndrumare spre cel mai apropiat adăpost, consiliere psihologică sau informaţii privind ordinul de protecţie.
Caravana „Femeie, nu victimă!” va ajunge, astăzi, la Focşani în cadrul unui eveniment organizat la Pensiunea Sara. Lansat de Partidul Conservator la începutul lunii octombrie, proiectul are ca miză aducerea violenţei domestice şi prioritizarea acestui subiect pe agenda publică, în final urmărindu-se diminuarea acestui fenomen şi încurajarea victimelor să folosească cadrul legal, respectiv ordinul de protecţie, pentru a elimina abuzurile fizice şi emoţionale din viaţa lor. La eveniment vor participa preşedintele Partidului Conservator Vrancea, Ionel Cel Mare, directorul Departamentului de Strategie al PC, Roxana Dumitrache, preşedintele Organizaţiei de Femei Vrancea, Dorina Săpunaru, precum şi reprezentanţi