PDL şi-a impus voinţa şi a reuşit să numească şi din partea Camerei Deputaţilor un judecător la Curtea Constituţională. După o şedinţă care s-a încheiat la ora 02.00, Mircea Ştefan Minea este declarat judecător al Curţii Constituţionale cu 168 voturi pentru 1 contra, din partea camerei inferiore a Parlamentului. Şedinţa de numire nu a fost lipsită de incidente, existând numeroase schimburi dure de replici, îmbrânceli şi acuze între membrii puterii şi opoziţie în decursul celor peste opt ore de şedinţă.
Deputaţii PNL s-au retras, luni noapte, din şedinţa de plen dedicată votării unui judecător pentru Curtea Constituţională, iar cei ai PSD au decis să rămână, fără însă a participa la vot.
Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a anunţat, luni noapte, că participă la reluarea votului privind numirea unui judecător la CC, dar că nu îşi exprimă votul, în timp ce grupul parlamentar al PNL a anunţat că se retrage de la şedinţă.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a precizat că grupul PNL consideră neregulamentară şi ilegală procedura de reluare a votului privind numirea unui judecător la Curtea Constituţională.
Candidatul propus de PSD pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din partea Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, a obţinut, în plen, în urmă cu două săptămânim, 161 de voturi favorabile, iar contracandidatul său propus de PDL Ştefan Minea a obţinut 123 de voturi. Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a refuzat să-l valideze pe Dorneanu, arătând că acesta trebuia să întrunească 168 de voturi favorabile.
Deputaţii PSD+PC şi cei ai PNL au afişat pe parcursul şedinţei de plen lozinci împotriva Executivului şi a parlamentarilor puterii, precum "Boc, România îţi cere demisia!" sau "Copiii şi bătrânii nu se pot apăra singuri - Opriţi genocidul!".
Opoziţia a crit