Până la moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, viitorul lider al României nu şi-a serbat niciodată ziua de naştere în mod oficial.
În ianuarie 1958, Nicolae Ceauşescu împlinea 40 de ani. Bilanţul celor patru decenii de viaţă nu arăta tocmai rău: membru al Comitetului Central (CC), al Biroului Politic, al Secretariatului. Adică în toate „organele" de conducere ale mamutului PMR-ist. O performanţă de luat în seamă, unică în felul ei: Ceauşescu era mezinul echipei din fruntea partidului şi statului.
După ce-a ajuns la putere, de ziua lui, Ceauşescu era aniversat în exces. În vremea lui Gheorghiu-Dej însă, n-a fost sărbătorit niciodată. El singur şi Alexandru Drăghici, amicul lui din acel timp, au avut parte de acest tratament. În vara lui 1952, prin lege s-a stabilit că de onoruri oficiale pot beneficia numai persoanele cu merite deosebite, la împlinirea unor vârste rotunde. Şi s-a introdus minimul: 50 de ani. Tinereţea, cu avantajele şi dezavantajele ei... Cu un an înainte, în noiembrie 1951, Gheorghe Gheorghiu-Dej împlinise vârsta respectivă şi fusese sărbătorit cu mare fast. După el, până la Ceauşescu, n-au mai fost aşa ceremonii.
Dar aniversar
În 1958, la aniversarea celor 40 de ani, lui Nicolae Ceauşescu nu i s-a organizat niciun fel de ceremonie. A primit doar ordinul „Steaua Republicii Populare Române" - clasa I. Nu la fel de prestigioasă ca titlul de „Erou al Muncii Socialiste", era totuşi cea mai veche distincţie a statului comunist, fiind instituită imediat după proclamarea Republicii. Iar cea mai înaltă distincţie şi-o puteau agăţa în piept doar cei cu merite deosebite şi cu o oarecare vârstă, precum Gheorghiu-Dej, Pârvulescu, Chivu Stoica.
Nici veteranii nu posedau cu toţii titlul. Bunăoară, Gheorghe Apostol, omul de încredere al lui Gheorghiu-Dej, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului român abia în 1963, la 60 de