Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se tem vedetele din sezonul al 13-lea al emisiunii “Dansez pentru tine”

Publicat in Adevarul, marți 23 octombrie 2012 ·

Prima ediţie a sezonului cu număr ghinionist se desfăşoară pe 26 octombrie, la Pro TV. Cele opt vedete care participă la concurs sunt determinate să nu se împiedice în superstiţia lui vineri, 13 (ziua lansării, respectiv numărul ediţiei).

Pe Bianca Drăguşanu o sperie însă dansul în ploaie. Ea este convinsă, totuşi, că va face faţă cu brio probelor. Ba mai mult, se vede câştigătoarea acestui sezon."«Dansez pentru tine» este cel mai frumos proiect la care am participat până acum şi reprezintă o prioritate pentru mine", a spus Bianca. “O să încerc să nu-mi expun trupul (la dansul în ploaie) şi părţile pe care toată lumea se aşteaptă să le vadă şi pe care le-a tot văzut până acum. Sunt aici pentru o cauză umanitară, iar pentru mine e important să trec de fiecare ediţie pentru că partenerul meu deja face parte din viaţa mea şi din familia mea", a adăugat Bianca, citată de Pro TV Magazin.

La rândul ei, Monica Davidescu îşi doreşte să îşi ajute partenerul la împlinirea visului, nu doar să revină la forma fizică dinainte de naştere: „George merită să aibă în sfârşit un loc pe care să-l numească «acasă»”, a spus ea.

Pe de altă parte, Oana, fosta bebeluşă de la „Cârcotaşi” şi proprietară a unei şcoli de dans, a spus că a urmărit acest concurs chiar înainte să facă parte şi ea din echipă şi crede că cel mai bun dintre toţi concurenţii-vedetă de până acum a fost Pepe. „Vom dansa tot ce ştim şi putem executa. Evident că cerinţele stricte sunt: vals, folclor, tango, disco, ţigănesc, dans contemporan şi multe altele. Cel mai greu este să nu mă accidentez. Am deja cinci vânătăi şi o durere groaznică pe coloană de la o cădere în cap... dar asta nu-i nimic faţă de ce o să urmeze! Deocamdată mă susţin picioarele, partenerul meu, Ali, şi coregraful nostru, Istvan. În concurs mă sprijină familia mea şi toţi copiii mai mici sau mai mari de la şcoala mea de dans”, a spus O

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 36 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 37 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 59 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°