Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 50 de ori Halep! Simona - Alize Cornet: 6-4, 6-4. Românca s-a calificat deja în semifinale de pe prima poziţie în grupă

Publicat in Pro Sport, joi 31 octombrie 2013 ·

Simona (22 ani) a obţinut miercuri a doua victorie la Turneul Campioanelor, după ce s-a impus cu 6-4, 6-4 în faţa franţuzoaicei Alize Cornet. Românca a ajuns la succesul cu numărul 50 în 2013

Doar trei jucătoare au mai câştigat cel puţin 50 de meciuri în acest an, Serena Williams, Radwanska şi Kvitova

În urma victoriei de miercuri, Halep este calificată în semifinalele competiţiei de pe prima poziţie

De la o săptămână la alta, cifrele Simonei Halep (locul 14 WTA) sunt tot mai impresionante. Româncă înşiră victoriile ca pe mărgele, indiferent de suprafaţă pe care evoluează sau de naţia din care provine adversara. Prezentă în această săptămână la Sofia, la Turneul Campioanelor, cea mai bună sportivă a anului calcă apăsat către o nouă finală, a şasea a sezonului. Ieri a venit rândul franţuzoaicei Alize Cornet (nr. 27) să se "sufoce" în faţa loviturilor venite la foc continuu dincolo de fileu. Simona Halep s-a impus cu 6-4, 6-4, la capătul unui meci pe care l-a avut tot timpul în control. Banii şi punctele s-au înmulţit automat, însă succesul a avut şi o însemnătate aparte pentru jucătoare. Eleva lui Adrian Marcu a contabilizat a 50-a victorie din 2013, o ştachetă pe care doar trei din primele şase fete ale lumii au mai atins-o: Serena Williams, Agnieszka Radwanska şi Petra Kvitova.

Urmează Svitolina

Partida în sine nu a fost deloc uşoară pentru Simona. În raport cu meciul său de debut de la Sofia, cu Pavliucenkova, Halep a fost nevoită să se întrebuinţeze serios pentru a câştiga cu Alize. Cornet (23 ani) a încercat să se agaţe de fiecare minge, s-a apărat destul de bine şi a încercat să prelungească cât mai mult schimburile. Românca a dictat ritmul, dar uneori a părut că se joacă cu "ocaziile" şi a fost taxată de adversară. Primul set a fost câştigat după 49 de minute intense de joc, în care Simona a fructificat două din cele patru mi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 36 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 48 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 49 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 31 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°