În istorica şedinţă CPEx din 17 decembrie 1989, când a jucat şi comedia demisiei, Nicolae Ceauşescu le-a amintit tovarăşilor săi cât de viteaz a fost el în urmă cu 44 de ani. Căutând soluţii pentru punerea la punct a „huliganilor“ de la Timişoara, Ceauşescu a zis: „Era mai bine să mobilizăm 500 de muncitori, cum am făcut pe timpuri în Bucureşti, în 1945, în faţa celor care erau în piaţa aceasta, când au tras. Eram cu Doncea, cu Pătrăşcanu, şi n-am fugit“. Vasile Bărbulescu, cumnatul lui Ceauşescu, a întărit: „Eu ştiu că eraţi aici, în piaţă, şi v-aţi expus gloanţelor reacţiunii“.
Fals! În realitate, pe 24 februarie 1945, comuniştii – având alături trupele sovietice – au fost autorii unei diversiuni sângeroase. Ei au adus trupe de şoc în Piaţa Palatului pentru a sparge o manifestaţie de susţinere a Regelui Mihai şi a Guvernului Rădescu.
Adriana Georgescu, şefa de cabinet a generalului Rădescu, descrie acele scene de groază în cartea sa, „La început a fost sfârşitul“. „Îndreptându-mă spre minister, văd tramvaiele acoperite cu afişe: «Moarte lui Rădescu!», «Jos Guvernul!», «Trăiască URSS!», «Trăiască glorioasa Armată Roşie!». Astăzi, tancurile sovietice parcurg oraşul. 24 februarie este, de altfel, Ziua Armatei Roşii. (…) Camioanele încărcate cu manifestanţi defilează prin Piaţa Palatului. Pe camioane, imense afişe roşii cu portretele lui Stalin şi Anei Pauker. (…) Înapoi la birou. Generalul îmi lansează: «La pământ! Aruncă-te la pământ!». Două ferestre sunt sparte. Gloanţele s-au înfipt în perete. Telefonul sună întruna: în ţară, prefecturile sunt atacate. (...) În încăperea alăturată, generalul a deschis şi el fereastra. Imnul naţional este reluat. Şi deodată, un automobil despică mulţimea. Aud răpăituri şi ţipete. Maşina trece din nou. Mitraliază mulţimea în dreapta şi în stânga. Ţipetele se înteţesc. Cineva strigă: «Comuniştii trag în mu