Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Aproape 20.000 de orădeni riscă executări silite

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Orădenii informați își plătesc impozitele pe ultima sută de metri de frica executărilor silite și a penalităților foarte mari.

„Nu mi-am plătit prima tranșă a impozitelor pe semestrul I. Dacă mai amân, se adună penalitățile și poate riscu și o executare silită”, spune Elena Pop. Femeia știe că penalitățile de întârziere par mici, dar în realitate sunt mai mari decât par. „Cu 0,1% pe zi de întârziere într-un an ajung la majorarea impozitului cu o treime. Nu am bani de dat la stat sau la bugetul local”, mai spune femeia.

Până la 31 august, 18.436 de contribuabili înregistrau întârzieri la achitarea impozitelor locale. „998 dintre contribuabili au dat datorii de peste o mie de lei. Suma nu pare mare, dar în cazul unor sunt datorii de anul trecut sau din mai mulți ani la rând”, precizează Tănase Miculescu, directorul Finanțelor Locale.

În cazul a 3.558 de contribuabili, fiscul local a început să înființeze propriri succesive pentru a recupera banii datorați bugetului local. „Probleme mai mari înregistrăm în cazul persoanelor juridice care nu mai au lichidități. Aici trebuie să reanalizăm situațiile și să găsim alte modalități de recuperare a sumelor datorate”, mai spune Miculescu.

Pentru 81 de contribuabili au fost înființate sechestre imobiliare, 60 fiind persoane fizice. Miculescu adaugă că nu există nicio modalitate pentru prescrierea sumelor datorate la buget. „Chiar și în cazul unui deces, datoriile rămân, fiind reluate de moștenitori. Aceștia nu preiau amenzile, dar trebuie să plătească celelalte datorii la bugetul de stat și local”, mai spune Miculescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 4 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 8 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 6 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 7 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 3 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 13 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°