Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nexus 5 de la Google e confirmat de manualul de service, dotările sunt cele mai bune pe care le-a adus anul 2013

Publicat in Adevarul, duminică 6 octombrie 2013 ·

Nexus 5 vine. În mod cert vine în următoarele luni, iar de astăzi are imaginea confirmată oficial printr-un manual de service „scăpat“ online. Cel mai nou smartphone semnat Google are tot ceea ce a caracterizat anul 2013 în materie de dotări pe telefoane, numai bateria poate fi puţin prea slabă.

Pentru Android 4.4 KitKat, Google a dat la „dospit“ un nou smartphone din seria Nexus. Se numeşte Nexus 5, a început să apară în zvonuri mai serioase în urmă cu câteva săptămâni şi acum se mai arată prin dotările sale confirmate de un manual de service care a ajuns din întâmplare pe Internet. Gizmodo scrie despre câteva dintre dotări, cum ar fi ecranul de aproape 5 inci cu rezoluţie full HD.

Anul trecut, înainte de confirmare, Nexus 10 a ajuns pe Internet într-o manieră similară, dar cu mult mai puţine detalii confirmate. Despre Google Nexus 5 se ştie că va avea 2GB de memorie RAM, un spaţiu de stocare de 32GB - un mare plus faţă de 8 şi 16GB de pe Nexus 4 -, o cameră foto de 8 megapixeli cu stabilizare optică a imaginii şi una frontală de 1,3 megapixeli, iar bateria va fi de 2.300 mAh. În prezent, doar HTC One are una similară, pe când Galaxy S4 sau Xperia Z1 ajung la 2.600 mAh, respectiv 3.000 mAh.

Nexus 5 va fi produs de LG, pe tiparul modificat al unui LG G2, va funcţiona cu microSIM şi va fi capabil să se încarce wireless (deja nu mai este o surpriză că telefoanele fac asta), iar sistemul de operare va fi direct Android 4.4 KitKat. În rest, manualul de service inserat mai jos trece prin toată lista de componente şi ce ar trebui să ştie cei care umblă în telefon. Mai trebuie spus că procesorul va fi un Snapdragon 800 la 2,3GHz, acelaşi din Xperia Z1 şi LG G2. Android 4.4 KitKat va fi lansat pe 14 octombrie, se prea poate ca atunci să fie anunţat şi Nexus 5. Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“. Află mai multe despre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 54 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 59 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 45 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 42 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°