De ani de zile, Iasiul nu mai are un cenaclu literar care sa stranga laolalta tinerii cu aspiratii literare si, cine stie, chiar cu talent.
Sunt unele cercuri organizate prin licee, mai e o tentativa fara mare ecou pe la Casa studentilor, dar totul confirma obisnuita inertie specifica locului. Ma gandesc chiar daca nu exista o legatura intre aceasta stare de lucruri si faptul ca, de ani buni, nu s-a mai impus nici un scriitor tanar. Exista tineri critici, cum ar fi Antonio Patras sau Doris Mironescu, dar acestia provin, cum e si firesc, din mediul universitar. Ca asa stau lucrurile o demonstreaza si faptul ca, de vreo 5 ani, Premiul "Aurel Leon" pentru debut pe care il confera anual Ziarul de Iasi a revenit, cu o singura exceptie, criticilor din mediul academic al Literelor iesene. M-am gandit, la un moment dat, sa initiez eu infiintarea unui cenaclu pe langa Facultate, dar ezitarea mea s-a transformat in renuntare cand am inceput sa primesc, de la studenti, versuri in maniera secolului al XIX-lea, dupa ce frecventasera niste cursuri optionale despre avangarde ori despre poezia de dupa optzecism.
Si apoi, mi-am mai indulcit tactic sentimetul de culpa amintindu-mi ca totusi cenaclul nostru, din timpul studentiei, nu a depins decat de vointa si initiativa noastra, nu a avut nicio umbrela institutionala. Tocmai despre acest cenaclu intentionez sa scriu acum, cu nostalgie fireasca. El se numea, pretentios, OuTopos. A fost initiat de Codrin Dinu Vasiliu, studinte la filosofie, Florin Lazarescu si Lucian Dan Teodorovici. Eu am inceput sa-l frecventez pe cand se desfasura intr-un amfiteatru de la Litere. Tin minte ca, la prima sedinta la care am participat, Teodorovici a citit o piesa de teatru, care mi-a placut. Si nu numai mie. Oricum, nivelul discutiilor m-a convins ca am numai de castigat daca intru in hora. Astfel ca, saptamana urmatoare, am
