Unele dintre peliculele noastre preferate ar fi arătat cu totul altfel dacă rolurile principale ar fi fost jucate de actorii cărora le-au fost oferite prima dată. Însă multe staruri de primă mână de la Hollywood au refuzat „partituri“ făcute apoi celebre de alţii. Will Smith, Jack Nicholson şi Leonardo DiCaprio sunt doar câţiva dintre cei care au spus „Nu“ unui rol, pentru ca apoi să regrete această decizie.
Dana Delaney nu este o actriţă foarte cunoscută la nivel mondial. Dar ar fi putut ajunge, dacă n-ar fi respins propunerea producătorilor serialului „Totul despre sex“, unde urma să fie chiar protagonista. În schimb, actriţa Sarah Jessica Parker este acum identificată cu personajul Carrie Bradshaw, iar fanii cred că altcineva nici nu s-ar fi potrivit mai bine. În schimb, Dana Delaney pare să nu aibă deloc o atracţie pentru succes, căci ea a mai refuzat un rol important: Bree din „Neveste disperate“.
Unul dintre cele mai importante roluri ale lui Al Pacino, care i-a adus un Oscar şi l-a propulsat în lumea „greilor“ de la Hollywood, este cel al mafiotului Michael Corleone, din filmul „Naşul“. Puţini ştiu că pentru acest personaj a fost ofertat şi Jack Nicholson, o altă legendă a cinematografiei americane, însă acesta nu a fost tentat de rol. Al Pacino nu a fost nici a doua opţiune a regizorului, nici măcar a treia. Înainte lui au fost ofertaţi Warren Beatty, Robert Redford, Ryan O'Neal şi Dustin Hoffman.
Atunci când „Forrest Gump“ a devenit filmul cu cele mai mari încasări în America, în 1994, John Travolta cu siguranţă a regretat faptul că nu a acceptat să joace în această peliculă. A făcut-o Tom Hanks, care a primit şi Oscarul pentru prestaţia sa. Cu fiecare ocazie în care a vorbit despre „Forrest Gump“, Travolta a admis că a făcut o mare greşeală.
După ce a refuzat rolul Neo, din franciza „Matrix“, Will Smith a declarat: „Am