Vasile Salaru Americanii, rusii, francezii sunt foarte mandri de limba lor pe care, daca ar putea, ar asculta-o cu placere permanent. De altfel, si filmele straine nu le subtitreaza, ci le dubleaza. Evreii, raspanditi pe tot globul, creeaza comunitati si se sprijina reciproc oriunde s-ar afla si indiferent de natura problemelor cu care se confrunta cei de acelasi neam si religie. Ungurii ofera tuturor celor ce au ca limba materna maghiara cetatenia, ba mai mult, permis permanent de munca in Ungaria. Dupa aderarea la Uniunea Europeana, au oferit etnicilor maghiari din Ardeal pasapoarte europene. Nu comentam motivele, dar apreciem solidaritatea.
Noi, romanii, suntem din pacate altfel. Pentru a capata recunoastere nationala, spre exemplu, un artist trebuie sa capete celebritatea pe meleaguri straine. Altfel, criticii autohtoni sunt foarte exigenti. De asemenea, in prea multe cazuri, romanul vrea ori sa moara capra vecinului ori sa moara vecinul si sa-i ia capra. De rudele bogate ne aducem aminte cu totii, poate obtinem vreun favor, dar rudele sarace le ignoram complet. Acelasi camp spiritual, lingvistic, religios a fost despartit de vremuri in doua state. Ma refer aici la Romania si Republica Moldova. Dar state inseamna presedinti, jandarmi, vamesi, politisti, iar tara inseamna casa in care ne-am nascut, limba pe care o vorbim, portul pe care il purtam, dansurile si datinile, rudele si prietenii din copilarie. Este evident ca granita este temporara, indiferent de vicisitudini si de interesele unora, cele doua teritorii urmand sa formeze, mai devreme sau mai tarziu, din nou, aceeasi tara. Romania a intrat in Uniunea Europeana, dar romanilor de cealalta parte a Prutului li se restrictioneaza dreptul de a veni la copii lor ce studiaza in tara mama. Oricine poate obtine usor viza de intrare in Romania, cu exceptia romanilor din afara granitelor. O astfel