Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămânem mult în urma Europei

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Mergem înapoi. Cu actualii politicieni şi cei care deja se anunţă în viitor, rămânem nişte impotenţi. Am plecat cu maşina spre Paris pe un traseu pe care îl ştiu de 39 de ani. Am lipsit aproape 24 de ani din Europa pe care am iubit-o mult, dar parcă am regăsit America, aproape în detaliu, aici în Europa mea. Am parcus un drum extraordinar până la Paris şi înapoi. Aproape 4.000 de km.

Budapesta, oraşul studenţiei mele în care mi-am făcut profesia, unde mă duc des cu plăcere, oraş care a rămas cu aceaşi frumuseţe măreaţă. Mi-am continuat drumul lăsând pe stânga oraşul Szombathely, în care, de asemenea, am profesat. După Budapesta începe dinamica unei Europe care trăieşte organizat, curat, frumos, care munceşte, care creează progres. Am lăsat în stânga oraşul Gyor, iar în dreapta Bratislava şi Praga îndreptându-mă spre frumoasa Vienă. Îmi era imposibil să nu trec în revistă câteva din personalităţile istorice, care au definit Viena Imperială, ca Napoleon şi toţi regii legaţi direct de istoria Ardealului şi Banatului. Nu se pot omite personalităţile culturale, Haydn, Mozart, Beethoven, Brahms, Strauss, P. Klee, Kokochka, mulţi alţii, care au făcut ca Viena Imperială să rămână pentru totdeauna în istoria lumii. M-am apropiat de Linz, oraşul în a cărui catedrală, sub altar, se află mormântul lui A. Bruckner.

Am urmat drumul spre Salzburg în care W. A. Mozart a văzut lumina zilei, loc în care are loc anual cel mai mare Festival Internaţional Mozart din lume. Traseul este de o rară frumuseţe pe o autostradă perfectă. Alpii Austrieci, cu localităţile montane înşiruite de-a lungul autostrăzii, sunt imagini atât de perfecte încât parcă sunt pictate, aproape ireale. Parcelele agricole sunt marcate frumos, iar iarba are un verde proaspăt. Totul este într-o ordine impecabilă. Am trecut graniţa spre Bavaria prin Salzburg. Bavaria este landul în care mi-am petrecut şa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 2 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 28 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 5 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 4 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°