Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţie de 23 MILIOANE DE LEI pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Comarnic - Braşov

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 mai 2012 ·

CNADNR a lansat licitaţia pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă în scopul reactualizării studiului de fezabilitate la atribuirea contractului de concesiune pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov, valoarea estimată a contractului fiind de 23,6 milioane lei, fără TVA.

Consultantul va actualiza studiul de fezabilitate, va elabora analizele necesare, precum şi documentaţia de atribuire a contractului de concesiune şi va recomanda structura financiară care va atrage oferte competitive din sectorul privat.

Totodată, câştigătorul licitaţiei va asigura asistenţa tehnică, juridică şi financiară în pregătirea, lansarea şi atribuirea contractului de concesiune, precum şi asistarea în etapa de închidere financiară, şi va întocmi documentaţia aferentă contractului dintre sectorul privat şi autoritatea contractantă.

Valoarea estimată a contractului este de 23,6 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de 20 de luni. Proiectul va fi finanţat din bugetul de stat.

Totodată, CNADNR a finalizat analiza aferentă studiului de fundamentare pentru proiectarea, construirea şi finanţarea autostrăzii de Centură Sud a municipiului Bucureşti şi întreţinerea şi operarea autostrăzii Piteşti-Constanţa.

Concluziile au fost trimise spre avizare la EUROSTAT, pentru confirmarea faptului că realizarea acestui proiect nu va afecta deficitul României.

Potrivit studiului menţionat, proiectul este fezabil pentru a fi realizat prin concesiune potrivit normelor EUROSTAT, întrucât poate fi finanţat într-un sistem mixt-31% plăţi de disponibilitate de la Guvernul României şi 69% venituri realizate din taxarea directă a utilizatorilor.

Primul an de operare a întregii secţiuni Piteşti-Constanţa este estimat a fi 2015, durata de concesiune fiind stabilită la 30 de ani, potrivit datelor prelimina

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 50 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 51 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°