Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au vânat doi Leoparzi de argint la Locarno

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 august 2011 ·

Filmul \"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii\" i-a adus un premiu regizorului Adrian Sitaru şi încă unul actorului din rolul principal, Bogdan Dumitrache, la Festivalul de la Locarno. Sursa: REUTERS

"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", filmul scris şi regizat de Adrian Sitaru, a câştigat două premii importante la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de la Locarno, care s-a încheiat la sfârşitul acestei săptămâni. Juriul competiţiei oficiale, prezidat de producătorul de film portughez Paulo Branco, a decis ca Adrian Sitaru să primească Leopardul de argint pentru cea mai bună regie, iar actorul Bogdan Dumitrache a fost distins cu Leopardul de argint pentru cea mai bună interpretare masculină într-un rol principal.

Perspectiva regizorului

Cineastul i-a dedicat trofeul fiicei sale, Catinca, în timp ce Bogdan Dumitrache a afirmat că acesta este primul premiu important din cariera lui. "Oamenii îmi spun că personajul principal, interpretat de Bogdan Dumitrache, seamănă mult cu mine. Nu mă surprinde, dar asta nu era o condiţie sine qua non pentru film. Mi-a plăcut (Bogdan Dumitrache – n.r.) pentru că era apropiat de imaginea pe care eu o am despre mine. Dacă oamenii îmi spun că semănăm mult, înseamnă că am făcut o alegere bună, cred. Mi-e foarte greu să îmi dau seama dacă asta e adevărat sau nu", declara Adrian Sitaru într-un interviu acordat înainte ca lungmetrajul să fie selecţionat la Locarno.

La festival au fost prezenţi regizorul Adrian Sitaru, actorii Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab şi Alina Grigore, producătorul Ada Solomon, co-producătorul Monica Lăzurean-Gorgan şi directorul de imagine Adrian Silişteanu.

Un precedent la nivel de scurtmetraj

"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" este cel de-al doilea succes al regizorului Adrian Sitaru la Locarno, după ce scurtmetrajul său "Valuri" a câştigat în 2007 Leopardul de Aur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°