Epopeea monumentelor de for public continuă. Presa cotidiană de zilele trecute făcea cunoscut că sculptorul Ioan Bolborea ar urma să primească de la municipalitatea bucureşteană, pentru două monumente din bronz – unul înfăţişându-l pe Lascăr Catargiu şi altul pe Alexandru Ioan Cuza –, un onorariu de peste un milion de euro, sumă enormă şi pentru Uniunea Europeană. Pe de altă parte, contactat de presă, primarul general Sorin Oprescu afirma că municipalitatea nu va plăti niciun leu pentru aceste două statui, întrucât, din cauza crizei, nu există deocamdată fonduri pentru astfel de investiţii, precizând în plus c㠄indicat ar fi ca întâi să fie aşezată statuia lui I.L. Caragiale şi terminată cea a lui Ferdinand, opere ale aceluiaşi sculptor Ioan Bolborea“ (vezi România liberă din 16 iulie).

Informaţiile acestea ridică, din nou, două probleme de interes civic: felul în care sunt atribuite contractele pentru monumente şi cine le câştigă. Să începem cu întrebarea a doua şi să terminăm cu prima, care comportă o problematizare mai generală. Cum o declară şi presa, cum se ştie de multă vreme în mediul artiştilor plastici, Ioan Bolborea este un fel de „abonat“ al monumentelor de for public, el fiind, în ultimii 20 de ani, sculptorul care a primit, probabil, cele mai multe comenzi de stat, nu doar în Bucureşti, ci şi în întreaga ţară (vezi www.bolborea.ro).

Deşi profesionalismul lui Ioan Bolborea nu poate fi pus în discuţie, calitatea producţiei sale a iscat controverse printre specialişti. Profesând un realism figurativ destul de expresiv, slujit de o modelare sensibilă şi nervoasă a volumelor plastice, dar combinat cu forme decorative banale şi încadrat în structuri arhitectonice lipsite de originalitate, estetica monumentelor lui Bolborea se încadrează în curentul „modernismului academic“ şi se remarcă mai degrabă printr-un conformism cu gustul autorităţilor d