Dacă tastezi www.basescu.ro, vei descoperi cu surprindere că ai ajuns pe site-ul oficial al preşedinţiei României. De curând, pagina de internet dedicată lui Traian Băsescu pentru campaniile electorale, www.basescu.ro, a fost închisă şi redirecţionată către site-ul preşedinţiei române - www.presidency.ro
Pentru că basescu.ro se transformase într-un forum în care nu se mai discutau subiecte politice, fiind mai degrabă o platformă online unde sute de oameni se înjurau şi făceau anunţuri matrimoniale, Felix Tătaru, general manager al GMP Advertising şi creatorul campaniilor electorale ale lui Băsescu, a decis închiderea site-ului şi redirecţionarea sa către www.presidency.ro.
De altfel, orice deţinător al unui domeniu online îşi poate redirecţiona site-ul, tehnica aceasta fiind perfect legală. În cazul de faţă, politicianul Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al României, este identificat cu o instituţie oficială a statului prin trecerea automată de la www.basescu.ro la presidency.ro. Astfel, o instituţie publică se asociază cu numele unui singur om, şi nu doar cu "şeful de stat" ca termen generic, ceea ce ar putea ridica unele semne de întrebare asupra corectitudinii şi moralităţii acestei redirecţionări personalizate.
Biroul de presă al Preşedinţiei Române, contactat de reporterii Adevărul, a precizat că nu ştie despre redirecţionarea paginii lui Băsescu către presidency.ro şi a refuzat să ofere alte informaţii deoarece nu cunoaşte detaliile tehnice din administrarea site-ului. La întrebarea dacă se impune o problemă de etică, pentru această redirecţionare, pe care, în mod normal, un site nu o poate controla, oficialul biroului de presă a refuzat să comenteze.
"Nu ştiu nimic despre www.basescu.ro, eu nu am căutat direct, ci folosesc de obicei Google. Nu pot să comentez nimic fiindcă nu ştiu detalii tehnice şi nu aveam nicio idee