Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virusul H7N9 se poate transmite de la om la om

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Potrivit unei cercetări ştiinţifice transmiterea virusului gripei aviare H7N9 de la om la om, este posibilă, dar virusul nu se transmite foarte uşor şi este nevoie de investigaţii suplimentare pe acest subiect, scrie miercuri publicaţia British Medical Journal, care a publicat studiul, preluat de Associated Press şi Reuters.

În studiul lor, medicii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, se bazează pe evaluarea unui grup de persoane infectate cu virusul H7N9 în estul Chinei, ţara unde a apărut virusul. În rândul acestor subiecţi s-a evidenţiat cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, despre care autorii studiului cred că a transmis virusul fiicei sale. Experţii consideră însă că H7N9 nu este pe punctul de a declanşa o pandemie globală, dar în opinia lor această cercetare arată că este nevoie în continuare de vigilenţă în această problemă. Ei subliniază că virusul nu a dobândit deocamdată capacitatea deplină de a se transmite eficient de la om la om. Noul virus al gripei aviare, descoperit la om în luna februarie a acestui an, a infectat până în prezent 133 de persoane în China şi Taiwan, dintre care 43 şi-au pierdut viaţa. Majoritatea cazurilor au fost diagnosticate în rândul celor care au vizitat pieţe cu păsări vii, resimţind primele simptome ale bolii într-un interval cuprins între 7 şi 10 zile după ce au fost în respectivele locuri. În unul din cazuri, un bărbat a contactat virusul H7N9 dintr-o astfel de piaţă, însă fiica lui, în vârstă de 32 de ani, a contractat ulterior virusul deşi nu fusese recent într-un asemenea loc, ceea ce înseamnă că este posibil să fi luat virusul de la tatăl său, pe care l-a îngrijit fără să-şi ia vreo măsură de precauţie. Ambii se numără printre cele 43 de persoane decedate. Tulpinile virusului izolate de la cei doi sunt aproape identice din punct de vedere genetic, de unde rezultă ipoteza unui risc crescut al

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 30 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 37 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°