Cum a ajuns PDL duşmanul presei şi Victor Ponta apărătorul ei în doar o săptămână? Că, dacă ne propuneam să realizăm asta, făceam un plan de acţiune şi îl încredinţam celei mai scumpe companii de promovare, nu ne ieşea aşa de bine cum le-a ieşit lor. Există două ipoteze pe care o să le discut pe rând. Ipoteza numărul unu este prostia; propun ca în toate cele ale politicii publice româneşti asta să fie considerată ce numim noi ipoteza nulă, adică cea pe care o presupunem adevărată din start, şi care trebuie invalidată înainte de a le testa pe celelalte. A doua ipoteză este că PDL chiar s-a hotărât să se poarte cu presa mai rău decât PSD pe vremuri, că urmăreşte să o falimenteze şi să o intimideze pe faţă şi că presa percepe acest lucru şi de aici reacţia.
Să vedem faptele. Ele sunt trei şi clare. În primul rând, după ani de zile de lipsă de control şi aplicare a Legii drepturilor de autor, ceea ce a permis ca toţi şoferii şi contabilii să fie plătiţi ca autori, statul ia brusc decizia nu să aplice legea (acţiune grea şi complicată), ci să o schimbe, astfel ca nimeni să nu se mai poată bucura de statutul de autor şi să devenim toţi salariaţi plătitori de contribuţii la pensie, chiar dacă suntem deja la pensie sau nu rezidăm în România. Asta devine o lege implementabilă, că nu trebuie să mai faci nici un fel de distincţii, devine ca sub comunism - toată lumea încalcă legea, deci poţi amenda pe oricine. La ora asta tot sectorul mass-media e culpabil, ceea ce, fiind vorba de media, ridică probleme delicate. Dovada, un lung control al ANAF la Realitatea, în loc să se soldeze prin evidenţierea tentaculelor imperiului Vântu-Petrom Service, s-a sfârşit cu unica descoperire că cei de acolo erau plătiţi pe drepturi de autor.
Dacă se adaugă costurile acestor măsuri pentru presă acum, în plină criză, în felul cu totul exagerat citit de mine într-un draft al ordonan