Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a propus crearea unor zone aflate sub controlul Naţiunilor Unite, în Siria, pentru distrugerea armelor chimice, transmite Mediafax.
"În scopul depăşirii paraliziei Consiliului de Securitate, aş propune crearea unor zone de distrugere a armelor chimice dacă inspectorii vor confirma utilizarea acestui tip de armament", a declarat secretarul general ONU, potrivit AFP.
Citeşte şi Cât va costa la pompă conflictul din Siria
Rusia a îndemnat regimul Bashar al-Assad să plaseze sub control internaţional armamentul chimic şi să îl distrugă, în contextul acuzaţiilor privind comiterea unui atac chimic pe 21 august, la periferia Damascului, soldat, potrivit Statelor Unite, cu 1.400 de morţi.
Regimul Bashar al-Assad a salutat propunerea Rusiei privind plasarea sub control internaţional a arsenalului chimic sirian.