Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiţerul care face poze

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

A fost ofiţer artilerist, iar după ce s-a retras din armată s-a dedicat fotografiei. Fostul ofiţer spune că atunci când apasă pe declanşatorul de la aparatul foto îşi ţine respiraţia, cum făcea şi când trăgea cu arma.

A descoperit fotografia din pură întâmplare şi a devenit pentru el o pasiune nestăvilită, care îi răpeşte timpul liber la care visa atunci când era în armată. Însă îi place atât de mult încât petrece zilnic ore în şir citind despre fotografie. „Interesul meu pentru fotografie a venit dintr-o întâmplare amuzantă. În 2006 am plecat împreună cu soţia mea într-o vacanţă în afara ţării. Atunci un coleg mi-a zis dacă tot te duci în Tunisia ia aparatul ăsta foto aşa să faci nişte poze. Era un aparat digital comun. Când m-am întors acasă şi m-am uitat la poze nu înţelegeam de ce sunt aşa de proaste şi de ce nu am reuşit să trag nişte cadre încântătoare. Aşa m-am apucat să citesc despre fotografie, care a devenit noua mea pasiune" povesteşte fostul ofiţer.

Prima experienţă fotografică

Pentru Ovidiu Grovu prima experienţă fotografică în adevăratul sens al cuvântului a coincis cu ultima sa misiune ca militar. „ În perioada martie 2007, februarie 2008 am fost în misiune în Congo ca observator militar. Această ultimă misiune a mea ca militar a fost, de fapt, prima misiune fotografică dacă o pot numi aşa. Programul de acolo mi-a permis să studiez în continuare fotografia ,iar aparatul pe care l-am luat cu mine mi-a dat posibilitatea să pun în aplicare ceea ce am învăţat. Aşadar anul acela de experienţă militară mi-a dat şi un an de experienţă fotografică.

Picturi digitale

Cum este un iubitor de frumos şi vrea să fotografieze doar ce este frumos fostul ofiţer a mers puţin mai departe de fotografie şi a încercat să facă picturi digitale. „E mult de muncă la aceste picturi digitale, dar iese ceva extraordinar de frumos după părerea mea şi ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 47 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 50 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 30 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°