În decembrie anul trecut, statul indian l-a arestat pe Shyam Valmiki pentru că îi făcea concurenţă. Valmiki crease un birou guvernamental în regiunea Uttar Pradesh şi angajase 20 de oameni, pe care i-a pus să dea teste şi să treacă examenele medicale obligatorii. A organizat servicii publice, a colectat taxe şi a emis certificate de naştere şi deces. Aflat într-o zonă în care anterior lipsea un oficiu guvernamental, biroul dlui Valmiki a avut ceva succes. Pînă cînd angajaţii săi s-au plîns superiorilor pentru salariile prea mici. Aşa au aflat că, de fapt, biroul la care erau angajaţi nu exista. Pur şi simplu, dl Valmiki şi-a dat seama că ar putea să facă şi el ce face administraţia de stat. A pus afişe pe şosea, cetăţenii au aflat şi s-au prezentat acolo cînd aveau nevoie de certificate. Dacă zîmbiţi, aveţi tot dreptul. Eu m-am prăpădit de rîs cînd am citit ştirea.

Apoi mi-am adus aminte de un tip de la administraţia fiscală a sectorului 3. Îmi încurcaseră nişte hîrtii şi m-au pus pe mine să le descurc. Am stat o oră la coadă şi cînd am ajuns în faţa lui mi-a spus că mai este nevoie de încă o copie xerox după o hîrtie. L-am rugat să facă el una la xeroxul din spatele lui şi i-o plătesc. A rînjit ca prostul şi m-a întrebat: "Dar cine te crezi?". Citind despre isprava dlui Valmiki, mă gîndesc cum ar fi fost să creez eu o administraţie fiscală concurentă. Una unde cetăţenii să fie invitaţi să stea jos şi să citească o revistă pînă cînd un funcţionar zîmbitor va veni să îi invite la birou. Iar acolo să se ofere să facă o copie xerox. Nu-i aşa că într-o săptămînă administraţia fiscală veche ar fi dat faliment şi rînjitul respectiv era trimis la sapă unde îi era locul? Dacă aş fi făcut aşa ceva aş fi fost arestat, ca dl Valmiki. Nu aţi prefera de multe ori să fiţi trataţi mai degrabă ca nişte clienţi care pot fugi la concurenţă, decît ca nişte cetăţeni captivi a