A avut norocul să întâlnească profesori care să-i dezvăluie tainele picturii, iar acum pregăteşte următoarele generaţii pentru a preda ştafeta.
Artista susţine că are harul de a picta de la Dumnezeu şi că a pornit pe acest drum din copilărie. „Am început să pictez la vârsta de doi ani. Furam foi din casă şi mă duceam pe acoperiş ca să pictez păsările de pe cer. Îmi amintesc când m-a văzut mama pentru prima dată. A fost cumplit de speriată. Tot pe casă am fost născută, în timp ce ea curăţa viţa de vie“, a povestit Puşa Pîslaru.
Ioan Gînju, mentor
Un rol hotărâtor în cariera ei l-a avut pictorul Ioan Gânju, pe care l-a cunoscut la Iaşi, acolo unde a făcut liceul. „Dumnezeu mi-a trimis un înger care m-a îndrumat spre muza artei. El e singurul care mi-a dezvăluit din tainele artei“, a spus profesoara. În 1977 a intrat la Facultatea de Arte din Iaşi, unde i-a avut ca profesori pe maeştrii Dan Hatmanu, Adrian Podoleanu şi Francisc Bartok. A ţinut însă permanent legătură cu Ioan Gânju, care a supravegheat-o atent. După absolvirea facultăţii, i s-a oferit un post de designer la fabrica Zimbru şi o casă în Suceava. În continuare, a fost profesoară de desen timp de doi ani la Şcoala Populară „Ion Irimescu“, Suceava.
Elevii, „îngeri de lumină“
Însă, în 1992, susţinută de profesorul Ion Carp Fluierici, care era director la Liceul de Artă din Suceava, a început să predea la această instituţie. Femeia susţine că este o diferenţă de la cer la pământ între generaţiile de copii din ’92 şi cele din prezent. Ea mai consideră că tinerii din generaţia nouă nu mai sunt interesaţi de nimic.
„Este o consecinţă a faptului că ei nu trăiesc în spiritul familiei, aşa cum se obişnuia în trecut“, a completat artista. Cu toate acestea, a participat cu elevii ei la olimpiade naţionale şi la diferite manifestări artistice. În prezent, profesoara are un atelier unde