Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa auto din România, în cădere liberă! Vezi cât a scăzut piaţa şi care sunt cele mai vândute branduri

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Piaţa auto din românia se află într-o situaţia de declin continuu, în primele cinci luni ale anului fiind înregistrată o scădere dramatică de 18,6% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Mediafax. Singura veste bună vine din direcţia exporturilor de autovehicule, care au crescut cu 22,5%.

În primele cinci luni ale anului au fost comercializate 23.245 autoturisme, ceea ce înseamnă o scădere chiar mai mare decât a întregii pieţe, de 19,8%, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Vânzările sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de către companii (85% din total în luna mai), cele către persoanele fizice continuând să scadă până la un minim de doar 15% din total. Comparativ, în mai 2012, lună în care Programul Rabla funcţiona deja în mod efectiv, acest raport era de 49% persoane fizice şi 51% persoane juridice.

"Continuă să se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 86.000 unităţi la autoturisme şi 18.400 la vehicule comerciale, au o creştere de 42%, respectiv 10% faţă de 2012. Din aceste cifre rezultă că la fiecare autovehicul (autoturisme şi vehicule comerciale) nou vândut în România au fost aduse alte 3,7 rulate, raport totuşi în scădere faţă de luna anterioară, când acesta era de 4/1", potrivit APIA.

Asociaţia notează că şi pe plan european au fost scăderi, principalele ţări înregistrând diminuări importante (Franţa -11,9%, Italia -11,2%, Germania -8,8%).

Topul celor mai bine vândute mărci în primele cinci luni este format din: Dacia (6.638 unităţi vândute - 28,6% din total), Volkswagen (2.747 unităţi/ 11,8%), Skoda (1.917 unităţi/ 8,2%), Renault (1.355 unităţi/ 5,8%), Ford (1.266 unităţi/ 5,4%) şi Hyundai (1.204 unităţi/ 5,2%). În ceea ce priveşte vânzarea de vehicule comerciale uşoare scăderea a fost de doar 8,2%

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°