Am scris şi am spus, cu diferite ocazii, că lingviştii (şi filologii) sînt datori să înregistreze faptele de limbă, să consemneze tendinţele şi sensul evoluţiei acesteia, îndeosebi modificările (justificate sau nu) şi îmbogăţirea vocabularului; apariţia neologismelor (recente), de pildă.
Tot specialiştilor le revine sarcina de-a semnala corectitudinea (sau incorectitudinea) termenilor, dezvoltarea lexicului. Dar lexicografii nu pot, pentru că n-au cum – şi nici nu sînt datori – să pună stavilă fenomenelor privind acest organism viu care este limba unui popor: element constitutiv şi, prin urmare, fundamental.
Cititorii/vorbitorii obişnuiţi – majoritatea cetăţenilor, aşadar – nu umblă cu dicţionare explicative (sau bilingve) în buzunar. Ei se bazează pe un anume bun-simţ înnăscut şi pe uzul obştesc în privinţa rostirii şi a scrierii. Doar filologii şi lingviştii – care, de obicei, au pregătire de specialitate – fac referire la astfel de chestiuni şi la problematica lor.
Cît despre mine, aşa stînd lucrurile – spicuind din noianul de fapte – mă voi mărgini să aduc la cunoştinţa cititorilor acestei rubrici exemple semnificative. Cei interesaţi pot să sporească singuri exemplele, recurgînd la analogii. Nu ştiu dacă voi fi în stare să asigur o periodicitate strictă rubricii de faţă, dar voi căuta să fiu prezent măcar o dată pe lună, ca "paznic de far", cum a fost, illo tempore, ilustrul scriitor Geo Bogza...
Trei cuvinte cu "bucluc". ORTAC. TOVARĂŞ. CAMARAD.
1. Ortác/ortáci (regionalism): tovarăş (de muncă, de drum); camarad; prin extensie, prieten. Cuvântul provine din turcescul ortac, venit la noi prin sîrbescul (şi bulgărescul) ortak. În sens ironic: tovarăş, asociat, părtaş. În Banat şi în Transilvania a intrat din sîrbeşte, fără sens ironic. Termenul circulă azi în minerit mai cu seamă şi este un adresati
