Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a estimat necesarul de investiţii pentru evita dezastrele de mediu în următoarele două decenii la peste 10.500 de miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat astăzi, relatează AFP. Sursa: Agentia Europeana de Mediu Astfel, aproape jumătate din aceste fonduri ar trebui investite în domeniul transporturilor, în timp ce restul ar merge către construcţii, centrale electrice sau biocarburanţi, potrivit intereselor ţărilor consumatoare.
AIE atrage, însă, atenţia că dacă politicile energetice nu vor fi aplicate la timp, temperatura globală ar putea creşte cu şase grade până în 2030, ceea ce ar provoca „pagube ireparabile” asupra mediului. Agenţia crede că acum este timpul pentru a acţiona, mai ales că la începutul lunii viitoare debutează negocierile de la Copenhaga asupra încălzirii globale şi schimbărilor climatice.
Resursele, pe terminate
Agenţia a avertizat, astăzi, că lumea este mult mai aproape de epuizarea rezervelor de petrol decât se estimase, potrivit ziarului britanic The Guardian.
Săptămâna aceasta, AIE va publica un raport anual asupra energiei în lume, în care va arăta că producţia de petrol brut ar putea fi crescută de la 83 de milioane de barili pe zi, la 105 milioane.
Mulţi membri ai organizaţiei se tem însă că nivelul producţiei cu greu poate fi adus la 90 sau 95 de milioane de barili pe zi, potrivit unui responsabil al AIE, citat de cotidianul britanic.
„Şi americanii se tem de finalul supremaţiei petrolului pentru că asta le va ameninţa puterea bazată pe accesul la resurse de petrol”, a mai spus oficialul.