Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi finanţări BERD şi BRD pentru susţinerea investiţiilor în eficienţa energetică în ţara noastră

Publicat in Bursa, luni 2 aprilie 2012 ·

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) continuă să promoveze eficienţa energetică în ţara noastră cu un pachet de finanţare de până la 30 milioane euro acordat BRD Groupe Société Générale pentru susţinerea investiţiilor în energie sustenabilă ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi ale companiilor activând în sectorul municipal, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Finanţarea BERD va fi utilizată pentru susţinerea IMM-urilor cu împrumuturi în valoare de până la câte un milion euro pentru investiţii în proiecte precum: investiţii comerciale în eficienţa energetică, proiecte individuale de scară redusă de energie regenerabilă, investiţii în eficienţa energetică şi energie regenerabilă în domeniul construcţiilor, precum şi investiţii specifice ale producătorilor, furnizorilor şi instalatorilor de tehnologie, echipamente şi materiale din domeniul eficienţei energetice şi al energiei regenerabile.

Sylvia Gansser-Potts, Director BERD pentru Instituţii Financiare - Bănci UE, a declarat: "În comparaţie cu entităţile similare din Europa de Vest, companiile şi municipalităţile din România înregistrează un procent mai ridicat al costurilor cu energia în totalul costurilor. Finanţările BERD acordate prin intermediul BRD Groupe Société Générale, vor permite companiilor şi municipalităţilor să implementeze proiecte ce le vor reduce intensitatea energetică şi le vor consolida competitivitatea şi eficienţa operaţională".

F. A. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) continuă să promoveze eficienţa energetică în ţara noastră cu un pachet de finanţare de până la 30 milioane euro acordat BRD Groupe Société Générale pentru susţinerea investiţiilor în energie sustenabilă ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi ale companiilor activând în sectorul municipal, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. @N

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum o ora
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 20 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Acces interzis în Maldive pentru israelieni, din cauza războiului din Gaza

News.ro acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum 52 minute
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Afişări planuri cadastrale - 3 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Unitatea Administrativ Teritorială Racoş, judeţul Braşov, anunţă afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul 26, conform art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu mod

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

VIDEO Jucătorul momentului, în sferturi la Roland Garros 2024 - Aproape de locul 1 ATP

HotNews acum 22 minute
Jannik Sinner, unul dintre marii favoriți la câștigarea Roland Garros 2024, a obținut calificarea în sferturi. Italianul l-a învins pe Corentin Moutet și este foarte aproape de a urca în premieră pe prima poziție a clasamentului ATP. Jannik SinnerFo

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/26°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°