Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditul în lei a fost reanimat de scăderea dobânzii-cheie: plus 2 mld. lei în două luni

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 octombrie 2013 ·

Finanţările pentru companii au reanimat creditul în lei după cele trei impulsuri succesive de reducere a dobânzii-cheie până la 4,25% pe an, stocul creditelor în monedă locală acordate de bănci clienţilor companii ajungând la 51,5 mld. lei la sfârşitul lunii septembrie, cu echivalentul a 1,6 miliarde de lei faţă de nivelul din luna iulie, potrivit datelor publicate de BNR.

Creditul corporate în lei a crescut cu 2,3% în ultimul an, iar faţă de luna august creşterea a fost de 2,6% sau 1,3 miliarde de lei. Stocul împrumuturilor acordate populaţiei a continuat însă să se deterioreze şi a înregistrat un minus de 0,5% faţă de septembrie 2012.

„Creşterea stocului de credite în lei înregistrată în luna septembrie a fost determinată în special de creşterea creditelor acordate societăţilor nefinanciare, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung. Probabil că unul dintre factorii principali care frânează creditarea populaţiei este gradul de îndatorare ridicat“, comentează Florentina Cozmâncă, senior economist al RBS Bank.

Totuşi, faţă de luna anterioară creditul în lei pentru populaţie a crescut cu aproape două procente pe fondul accelerării vânzărilor de credite ipotecare, după trecerea programului Prima casă exclusiv pe lei. La nivel agregat, clienţii persoane fizice aveau la sfârşitul lunii trecute credite în monedă locală contractate de la bănci de 34,3 miliarde de lei.

Creditul în valută a trecut pe locul doi

„Prima casă a avut un rol important în reechilibrarea dintre componenta în lei şi cea în valută a creditului. Acest efect a fost evident încă din luna septembrie, atunci când rata de creştere a creditelor ipotecare denominate în lei a accelerat la 45% an la an. Consider că această dinamică divergentă va continua şi în lunile următoare, dar translaţia creditelor din valută în lei va rămâne parţială“, spune Mihai Pătru

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 57 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 23 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 17 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°