Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul a plecat in Germania

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 26 iunie 2001 ·

Din delegatie face parte si Constantin Contac pentru ca "a mai fost in Germania si cunoaste aceste treburi" Incepind de ieri prefectul Costica Macaleti si vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac se afla in Germania. Ei participa la simpozionul "Promovarea activitatilor economice la nivel local", organizat de Fundatia Germana pentru Dezvoltare Internationala la Munchen, in perioada 24 iunie - 7 iulie. Seminarul reprezinta faza finala a programului, in urma mai multor intilniri de acest gen care au avut loc in tara, la Mangalia, Iasi si Predeal, la lucrari luind parte reprezentanti ai prefecturii, CJ si ai primariilor de municipiu din judetele Moldovei si Munteniei. Scopul programului consta in identificarea cailor de promovare a activitatilor economice prin intermediul administratiei publice locale. "Dupa intilnirile din tara organizatorii i-au chemat la fata locului pe reprezentantii administratiei pentru a putea intra in contact cu agentii economici de acolo", afirma Alexandru Zarug, consilier al prefectului. Desi aflat in Germania, Costica Macaleti traseaza atributii de serviciu functionarilor din subordine, la ora 7.30 avind programata o convorbire telefonica la care este informat de activitatile curente si de modul in care angajatii indeplinesc sarcinile pe care le-a trasat. Astfel, desi a ramas omul numarul unu al prefecturii, subprefectul Constantin Hutu nu va renunta la deplasarile in teritoriu, spunind ca "subprefectul este al intregului judet, nu numai al municipiului". Daca plecarea prefectului in Germania nu constituie o supriza, ea fiind de altfel prima iesire in lumea occidentala in calitate de prim reprezentant al guvernului in teritoriu, surprinde prezenta la Munchen a vicepresedintelui CJ Constantin Contac care nu a participat la simpozioanele din tara premergatoare intilnirii din Germania. "Trebuia sa mearga si el intrucit era prins

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 21 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 21 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°