DOSAR DIICOT DE SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE
SRI a sesizat DIICOT cu privire la subminarea economiei naţionale în cazul firmei InterAgro a lui Ioan Niculae, în această cauză fiind cercetate penal 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi ANRE, au declarat, miercuri seară, pentru Mediafax surse judiciare.
Potrivit surselor citate, persoanele vizate în acest caz au fost monitorizate de Serviciul Român de Informaţii (SRI), care ulterior a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
40 de persoane din fosta şi actuala conducere a companiei de stat Romgaz şi din alte instituţii ale statului sunt suspectate de procurorii de la combaterea crimei organizate de favorizarea controversatului om de afaceri Ioan Niculae, acuzaţia fiind de subminare a economiei naţionale.
Patru combinate chimice controlate de Niculae au beneficiat de gaze naturale din producţia internă, deşi aveau datorii la stat. În schimb, combinatul Azomureş nu a beneficiat de gaze naturale din producţia internă, decât după ce şi-a plătit datoriile, aşa cum şi prevede legea. Astfel, şefii Romgaz ar fi semnat mai multe contracte preferenţiale cu combinatele lui Niculae, printre care InterAgro şi Nitramonia Făgăraş, care au funcţionat cu gaze din producţia internă, în timp ce populaţia a primit gaze din export, având un preţ mult mai mare.
Niculae: „Nu am ce să vă spun"
Contactat de România Liberă, Ioan Niculae a refuzat să facă orice fel de comentarii: „Nu ştiu nimic. Dumneavoastră ştiţi mai bine ca mine. Nu am ce să vă spun", după care a închis telefonul brusc. După publicarea informaţiei, omul de afaceri a declarat însă la Realitatea TV că nu a fost favorizat de Romgaz. „Noi nu am primit niciodată gaz la alt preţ decât alte companii din România. Companiile mele nu au d