Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utile: Nu va intoarceti din concediu pe ultima suta de metri; Conopida ajuta ficatul la detoxifiere; Migrenele, provocate de un factor genetic; Un tratament de 12 euro/saptamana i-ar putea salva pe pacientii care sufera de insuficienta cardiaca

Publicat in HotNews, marți 31 august 2010 ·

Nu va intoarceti din concediu pe ultima suta de metri. Organismul are nevoie de aproximativ trei zile ca sa se readapteze programului riguros de la serviciu. Starea de fericire de dupa vacanta scade chi ar din prima zi si ajunge la nivelul celor care nu au fost deloc in concediu, arata un studiu olandez. Din 1.530 de indivizi chestionati, aproape 1.000 au spus ca s-au simtit foarte fericiti inainte de a pleca in vacanta, dar, din acestia, doar cei care au plecat intr-o calatorie foarte relaxanta si-au mentinut starea la intoarcere. In prima saptamana dupa concediu, Miruna abia se poate concentra la serviciu. "Ma simt de parca vin de la razboi, chiar daca ma intorc dintr-o vacanta in care am uitat complet de serviciu si in care m-am relaxat foarte mult. Desi imi place jobul meu, abia din a doua saptamana de munca imi revin si capat energie pentru serviciu", spune tanara de 28 de ani. La polul opus se afla Elena, pentru care perioada de adaptare nu dureaza mai mult de o zi. "Eu sunt mai constiincioasa din fire si ma gandesc ca timpul liber a trecut si a venit perioada pentru munca. Ma arunc in vartej direct", spune Elena. Integral in Romania Libera.

Conopida ajuta ficatul la detoxifiere. Conopida poate fi considerata o leguma anticancerigena. Fitonutrientii (antioxidanti care lupta impotriva radicalilor liberi) din conopida contribuie la optimizarea functiilor ficatului, care neutralizeaza substantele toxice. Potrivit www.whfoods.com mai multe enzime din compozitia conopidei sunt de mare ajutor in procesul de detoxifiere al organismului. Unul dintre compusii care se formeaza cand legumele crucifere sunt mestecate sau tocate, sulforanul, produce enzimele care curata organismul de toxine cancerigene. S-a observat ca el poate impiedica si inmultirea celulelor in cazul cancerului de san. Diverse studii au demonstrat faptul ca legumele din familia cruciferelor si impl

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 23 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 59 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°