Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Situaţiile cadastrale, realizate de primării cu bani de la Guvern

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 26 noiembrie 2012 ·

Parlamentarii Cristian Dumitrescu (candidatul USL pentru Colegiul 2 Senat) şi Miron Mitrea (candidatul USL în Colegiul 4 Odobeşti pentru Camera Deputaţilor) s-au întâlnit, ieri, cu locuitorii comunelor Tulnici, Păuleşti, Bîrseşti şi Negrileşti. „Ne-au tăiat pensiile şi salariile, ne-au lăsat fără un ban în buzunar. Pentru asta vrem ca PDL şi Băsescu să plece definitiv de la putere“, au spus oamenii. „Cu votul dumneavoastră, pe data de 9 decembrie vom câştiga alegerile, iar guvernul Victor Ponta va repara toate aceste nedreptăţi. Deja au fost luate măsurile legale de reîntregire a pensiilor şi salariilor tăiate abuziv de Guvernul Boc“, le-a spus Miron Mitrea, vrâncenilor.

Oamenii s-au plâns că plătesc impozite prea mari pentru întocmirea actelor cadastrale la proprietăţile deţinute. „O să propunem o iniţiativă legislativă prin care primăriile să primească bani pentru realizarea situaţiilor cadastrale la fiecare proprietar. Dacă nu ai cadastru nu poţi primi fonduri de la UE şi nici nu poţi vinde sau dona proprietăţile deţinute. Această reglementare a funcţionat în perioada 2001- 2005, apoi a fost sistat acest program“, a spus Miron Mitrea.

Candidatul USL în Colegiul 4 Odobeşti pentru Camera Deputaţilor le-a spus oamenilor că este foarte important proiectul de modernizare a sistemului de educaţie din România. Mitrea a arătat că în ultimii opt ani de zile s-a creat o mare prăpastie între săraci şi bogaţi, situaţie care îi îndepărtează tot mai mult pe tinerii din familiile sărace de educaţie.

Acesta a spus că marea problemă pentru România este creşterea calităţii vieţii oamenilor care se poate realiza prin crearea de noi locuri de muncă. „De aceea, vă rog ca pe 9 decembrie să ieşiţi cu toţii la vot, să votaţi candidaţii USL pentru a avea un prim ministru în persoana lui Victor Ponta şi un guvern care să lucreze pentru şi în interesul românilor“, a

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 38 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 22 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 37 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°