Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Arta osului", o expoziţie unicat ce nu trebuie ocolită - revista presei locale din Alba

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

Ziarele de astăzi scriu despre finalizarea proiectului pilot pentru persoanele cu dizabilităţi „Sfântul Meletie”, precum şi despre obiectele din os, vechi de peste 7.000 de ani şi care sunt expuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Proiectul Centru Pilot pentru Persoane cu Dizabilităţi Alba a ajuns la final

Început acum 13 luni, proiectul Centru Pilot pentru Persoane cu Dizabilităţi Alba Iulia a ajuns la final. În cadrul acestui proiect a fost inaugurat în urmă cu aproximativ o lună Centrul pentru Persoanele cu Dizabilităţi „Sfântul Meletie”. Acest centru a fost rezultatul consultării publice şi parteneriatului între Administraţia publică locală din Alba Iulia şi serviciul social judeţean şi Biserică. Solicitantul proiectului a fost Serviciul Public de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului local Alba Iulia, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Alba şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Rezultatele directe, la sfârşitul acestui proiect, au fost foarte bune. Astfel, au fost realizate 80 de planuri de servicii personalizate şi 80 de programe de intervenţie specifică. În cadrul proiectului, 80 de persoane cu dizabilităţi au promovat cursuri de specializare, recunoscute pe plan naţional şi internaţional, în diferite domenii, iar 9 dintre aceste persoane şi-au găsit un loc de muncă după bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Tot în acest proiect, 160 de familii au beneficiat de consiliere psihologică, juridică, profesională, psihoterapie, ergoterapie şi asistenţă socială. Informaţia

"Arta osului" - o expoziţie unicat ce nu trebuie ocolită

Zeci de obiecte din os - instrumente medicale, de scris, piese de podoabă şi de toaletă, dar şi oase de mamut, descoperite pe tot teritoriul Transilvaniei şi acoperind o perioadă îndelungată a devenirii umane din preistor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 37 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°