Chiar dacă, să zicem justificată, ieșirea de ieri a lui Vanghelie împotriva lui Blaga îmi pare oarecum stridentă.
Nu atât prin, să zicem, virulenţa ei, cât mai ales prin conţinut, şi am să explic imediat de ce. Dar mai înainte aş vrea să vedem ce o justifică şi, implicit, cam care este istoricul relaţiei dintre cei doi.
La argumente justificative ar fi în primul rând cel care în mod firesc apare ca detonatorul ei: confesiunile, pe atunci, ministrului Blaga către prietenii noştri americanii de la ambasadă. Ele nu spun însă nimic nou şi nici nu sunt mai grave decât alte evaluări şi acuzaţii care l-au înconjurat pe Vanghelie în această perioadă. Sunt de acolo, din cele deja ştiute de la bătălia pentru scaunul de ministru de interne, de la declaraţia lui Vanghelie din septembrie 2009 privind aşa-zise documente şi casete compromiţătoare pentru Traian Băsescu, pe care le are el de la DGIPI şi, ulterior, după explozia cazului Voicu. În orice caz, deşi în sinteză spun acelaşi lucru, cuvintele sunt de mai mic impact decât evidenţele probate pe parcursul amintit mai sus. Şi deja perimate.
În al doilea rând, ar putea fi chiar ranchiuna generată de acest caz instrumentat după demisia lui Nica, vulnerabilitatea născută pentru ambiţiosul personaj politic Vanghelie şi dosarul penal care i-a urmat. Sunt argumente care cântăresc extrem de greu: şi ca imagine publică, şi ca pondere în cadrul unui PSD condus tocmai de cel pe care impetuosul primar 5 voia să-l bată pe culoarele congresului PSD din 2005, dar şi ca tematică de reflecţie pentru viitorul omului Vanghelie.
În al treilea rând ar fi încărcătura zilei de ieri: Vanghelie pierde o altă bătălie în partid şi este nevoit să adune sfatul politic psd-ist de Bucureşti pentru a-l elimina pe Severin, cel pentru care el garantase pe afişele electorale şi căruia îi garantase, se pare, că nu va fi dat afară din part