(urmare din numărul trecut)
"Insigne prinse la reverele operelor"...
În E. Lovinescu - scepticul mântuit apare unda de ironie care va străbate de acum înainte toate cărţile lui E. Simion. Este o ironie greu de definit, exprimând o admiraţie distantă, dar şi o blazare de cititor experimentat, pe care nimic nu-l mai surprinde. Oricum, cititorul şi-l imaginează pe critic surâzând discret, aproape insesizabil în timp ce îndeplineşte ceremonialul austerei sale profesii.
Vasta panoramă critică Scriitori români de azi, compusă din patru volume masive apărute în intervalul 1974-1989, stă în întregime sub semnul acestui surâs abia schiţat, interpretabil în numeroase feluri: ca o respingere a comentariilor critice ale altora, care tind să se substituie textelor literare propriu-zise, ca o promisiune că, la timpul potrivit şi în ordinea cuvenită, aceste comentarii vor fi luate totuşi în considerare, ca o expresie a convingerii că aproape totul se repetă în istoria literaturii, ca o voioşie binevoitoare de matur care judecă isprăvile unor copii, ca o bucurie, reţinută cu eleganţă, a omului de bibliotecă de a-şi lăsa faţa scăldată în lumina literaturii, ca o permanentă asigurare dată "spectatorilor" că ridicarea de la podea a halterei scrisului se realizează firesc, fără efort...
Este greu de identificat vreo metodă în critica profesată acum de Eugen Simion. Analizele şi evaluările, clasificările şi referinţele sunt armonios integrate în discursul critic, care, deşi pare că se desfăşoară liber, în afara oricărui plan, cuprinde tot ce trebuie să cuprindă şi care, deşi creează impresia că îl lasă pe cititor să-şi formeze singur o opinie, impune un punct de vedere.
"Insignele prinse la reverele operelor" (expresia îi aparţine chiar lui Eugen Simion) parcă în joacă, dintr-o fantezie de moment, nu mai pot fi desprinse de acolo:
"Eug
