Cel puţin teoretic, doctorii nu vor mai putea „recruta” în spitalele de stat pacienţi pentru clinicile private
Medicii din spitalele de stat ar putea fi condiţionaţi să renunţe la cabinetele private. Ar putea să ofere, în schimb, servicii medicale cu plată chiar în spitalul în care-şi desfăşoară activitatea. Cel puţin aşa spune ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi că s-ar putea întâmpla o dată ce noul proiect al Legii Sănătăţii va intra în vigoare.
„În privinţa spitalelor, în noul proiect de lege a Sănătăţii, se va introduce conceptul de autoguvernare, care înseamnă autonomie managerială şi financiară a unităţii sanitare. Spitalul va intra în relaţie contractuală cu asiguratorii publici şi privaţi, de unde îşi vor lua banii. De asemenea, spitalul va putea să dezvolte şi servicii medicale cu plata. Nu este vorba de serviciu privat, ci de serviciu cu plată. Spitalul nu se va privatiza. Asta înseamnă că, în loc ca pacientul să meargă la un spital privat unde fuge medicul după orele de program sau chiar în timpul lor, vine bolnavul unde este doctorul. În loc ca medicul să lucreze la un cabinet privat va lucra în spital şi nu va mai fi acuzat că face concurenţă neloială spitalului. În felul acesta şi spitalul câştigă, pentru că o parte din încasări îi revin”, a explicat dr. Vasile Cepoi. În ceea ce priveşte onorariul, acesta ar putea fi stabilit în funcţie de modul de organizare a spitalelor.
O altă noutate a proiectului de lege a Sănătăţii este „spargerea” monopolului CAsei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). „La capitolul asigurări se introduce competiţia între asiguratorii publici şi privaţi şi se dă posibilitatea ca asiguratul să-şi aleagă asiguratorul fără să plătească nimic în plus pentru pachetul de servicii medicale de bază. O altă noutate se referă la reorganizarea sistemului de asigurări obligatorii, care să permită controlul asigur