Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS ALERTUPDATE O tânără a murit pe loc într-un accident pe centura Dezmir-Apahida

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 11 octombrie 2013 ·

Trei maşini au fost implicate într-un accident de circulaţie, în urmă cu puţine momente, în Apahida. Din primele informaţii, şase persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu" al Județului Cluj intervine la fața locului cu două autospeciale, un echipaj SMURD și două ambulanțe.

UPDATE: "Traficul rutier este întrerupt pe Centura Apahida-Vâlcele, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Cauza probabilă a accidentului a fost depăşirea neregulamentară. Se estimează că circulaţia va fi reluată peste o jumătate de oră. Până atunci, autovehiculele vor fi deviate pe DN1C, prin Apahida", transmite centrul Infotrafic.

UPDATE: "În accident au fost implicate 3 autoturisme. Conducătorul unui autorism care conducea înspre Gherla a efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism care circula în aceeaşi direcţie, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un al treilea autoturism care circula înspre Cluj-Napoca. În urma accidentului au rezultat 2 victime", a delcarat Adriana Vornicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

O tânără de 26 de ani a murit pe loc. Aceasta se afla, în dreapta şoferului, în maşina care venea regulamentar spre Cluj-Napoca. La volan se afla fratele victimei.

Şoferul vinovat de producerea accidentului are 20 de ani şi avea permis de conducerea abia din primăvara acestui an.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Mediafax acum 59 minute
Coreea de Sud a experimentat cât de neplăcută este şi cât de mult efort necesită colectarea gunoaielor, după ce Coreea de Nord a trimis 15 tone de gunoaie folosind 3.500 de baloane, a declarat vice-ministrul apărării din Nord, Kim Kang Il, într-o de

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 25 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 53 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum o ora
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 3 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°