În primele şapte luni ale acestui an, firmele braşovene au exportat mai puţin decât au importat, fiind prima dată când se anunţă un deficit al balanţei comerciale a Braşovului, după ce în ultimele 18 luni am avut un excedent.
Astfel, exporturile firmelor braşovene în primele şapte luni ale anului au fost de 1,086 miliarde de euro, în creştere cu 13,28% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile au crescut cu 21,46%, ajungând la 1,092 miliarde de euro. Astfel, deficitul balanţei comerciale este de 5,521 milioane de euro, după ce în perioada similară a anului trecut se înregistra un excedent de 60,100 milioane de euro.
Numai în luna iulie, deficitul comercial a fost de 18,553 milioane de euro. Firmele braşovene au exportat atunci mărfuri în valoare de 151,997 milioane de euro şi au realizat importuri de 170,550 milioane de euro.
Principalele
ţări partenere
ale firmelor
din judeţ
Export
Germania 32,14%
Franţa 12,46%
Italia 11,34%
Turcia 5,10%
Spania 4,38%
SUA 2,95%
Import
Germania 26,60%
M. Britanie 13,08%
Italia 9,62%
Ungaria 7,45%
Irlanda 7,33%
Franţa 5,93%
Austria 3,76%
Sursa: INS, luna iulie 2011 În primele şapte luni ale acestui an, firmele braşovene au exportat mai puţin decât au importat, fiind prima dată când se anunţă un deficit al balanţei comerciale a Braşovului, după ce în ultimele 18 luni am avut un excedent.
Astfel, exporturile firmelor braşovene în primele şapte luni ale anului au fost de 1,086 miliarde de euro, în creştere cu 13,28% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile au crescut cu 21,46%, ajungând la 1,092 miliarde de euro. Astfel, deficitul balanţei comerciale este de 5,521 milioane de euro, după ce în perioada similară a anului trecut se înregistra u