Incidentul s-a petrecut pe strada Viitorului, când bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost bătut şi tâlhărit de un necunoscut, în vârstă de doar 17 ani.
Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că necunoscutul, minor, l-a agresat, apoi i-a sustras două telefoane mobile şi o cameră foto, în valoare totală de 1.000 de lei. În urma incidentului, tânărul a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijri medicale pentru vindecare. Poliţiştii au pornit pe urmele agresorului şi l-au găsit după numai câteva ore de la sesizare.
„A fost identificat și reținut suspectul în acest caz, L.Nicolae, 17 ani, reușindu-se și recuperarea bunurilor respective, care fuseseră valorificate în comuna Vulcan, județul Brașov. Suspectul va fi prezentat azi magistraților brașoveni, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, comisarul şef Liviu Naghi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: