Sau despre camarila haosului În seara de sîmbătă, 9 martie 1940, la capătul unei zile de Babe cu mult soare, regele Carol al II-lea tocmai îşi trăgea sufletul la o partidă de poker, în apartamentul lui Ernest Urdăreanu (mareşalul Palatului), alături de cîţiva apropiaţi. O singură mare iubire avea regele - pe Duduia Lupescu -, o singură mare slăbiciune - pe fiul său - şi trei mari plăceri, pe post de hobby - cîte o vînătoare de sitari, cîte un film proiectat la orele serii şi cîte un poker, pentru limpezirea minţii. Iar în seara aceasta, regele-i avea aproape - printre alţii - pe Urdăreanu, pe ministrul Mihail Ghelmegeanu şi pe generalul Victor Dombrowski, pe Duduia şi pe maiestuoasa Natalia Malaxa, soţia industriaşului Nicolae Malaxa, venită alături de silfida ei fiică, Irinel (nu prea silfidă, după alţi ochi din epocă). Ca semn al faptului că norocul e orb - dar, deşi orb, trage cu ochiul -, Carol a cîştigat partida. Nici nu se răcise mîna cîştigătoare a regelui în momentul în care pică vestea-trăznet. Va nota mai tîrziu regele în jurnal: Pe cînd jucam, a venit ştirea falşă, din fericire, că Malaxa s-ar fi sinucis. Face parte din propaganda de minciuni pe cari le răspîndesc, cu bani graşi, acoliţii lui Auşnit, spre a-i crea atmosferă. Adevărat este că Max Auschnitt, şi el mare magnat, se avea cu Malaxa precum se au, în zilele lor bune, cîinele şi pisica. Prin vara lui '39, prins cu cioara vopsită, Auschnitt demisionase forţat din mănosul consiliu de administraţie al uzinelor Reşiţa (Malaxa era aici unul dintre acţionari), iar în lunile următoare se trezise într-un proces de escrocherie şi fals, alegîndu-se cu vreo cîţiva ani de închisoare corecţională şi cu o amendă serioasă. Jucau tare băieţii. Şi totuşi, candide vremi. Sau cam aşa par, comparîndu-le cu escrocheria zvonistică de zilele trecute, cu valul de panică ce-a măturat ţara de la un capăt la altul, se