Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edy Spedition a intrat în PĂIENJENIŞUL fondurilor de investiţii

Publicat in Romania Libera, vineri 21 decembrie 2012 ·

Sediul din Deva al firmei Edy Spedition a fost asediat, miercuri, pe de o parte de angajaţii societăţii, şi pe de altă parte de reprezentanţii administratorului judiciar, desemnat în urma deschiderii procedurii de insolvenţă. Angajaţii firmei nu au fost lăsaţi să intre în curtea unităţii de către forţele de ordine aduse de societatea Rovigo, administratorul judiciar al Edy Spedition.

Mai mult, nici angajaţii Rovigo nu au putut intra în sediul firmei unde s-au baricadat reprezentanţii acţionarului majoritar care contestă procedura de insolvenţă.

Cel mai mare transportator rutier din sud-estul Europei este pe cale să-şi închdă porţile la nici jumătate de ani de la decesul fondatorului comapniei, omul de afaceri Alin Popa.

Un fond de investiţii similar cu falimentul

Problemele pentru firma Edy Spedition au început în anul 2005 când fondatorul companiei, Alin Popa a vândut 17,5 la sută dijn acţiuni unui fond de investiţii administrat de Westerham Holding BV, firmă controlată de misteriosul personaj Horea Manda. Pentru aportul de capital cu care a venit în firmă, investitorul a primit, pe lângă cele 17,5 la sută din acţiunile companiei şi dreptul de veto în Consiliul de Administraţie. În aceste condiţii în scurt timp Westerham Holding BV a preluat administrarea firmei impunând ca director executiv pe Mircea Ţiplea şi ca directorul financiar pe Anca Megan. Cei doi manageri plătiţi cu salarii fabuloase au reuşit ca din 2007 până în present să pună pe butuci cea mai mare firmă de transport rutier de marfă din sud-estul Europei.

După ce au preluat conducerea executivă a companiei cei doi manageri impuşi de acţionarul minoritar au încercat să blocheze toate posibilităţiile lui Alin Popa, care deţinea 82,5 la sută din acţiuni, să controleze firma. Una dintre măsurile luate, pentru ca familia Popa să nu aibă acces la date din societate a fost extern

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 2 ore
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum 23 minute
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum o ora
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 46 minute
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

MAE rus: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

Adevarul acum 42 minute
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cine sunt candidaţii favoriţi din ţarile UE pentru șefia Comisie Europeane. Klaus Iohannis, singurul nume din România

Ziare.com acum 42 minute
Pe 9 iunie toate posturile de conducere ale Comisiei Europene vor fi din nou puse la bătaie, însă chiar și înainte de scrutinul din 6-9 iunie se fac manevre pentru posturile de conducere de la Bruxelles. Cine va conduce executivul UE? Ce ţară va obţ

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

UPDATE - Nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, cu o altă judecătoare / Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate” / Ce a declarat avocatul lui Pascu / Următorul termen, 7 iunie

News.ro acum 33 minute
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°