Avea serviciu-n Cişmegiu:

Da muştele afară;

Cînd se-ntîlni c-un lefegiu,

Cam după cinci, pe vară.

Mitică-i e amic fidel

Cu gîndul şi cu fapta,

Încît îi zice,-ndată, el:

"Hai, că te iau în dreapta!

N-ai la Război, la minister,

Vr'un cunoscut? Că, iară,

Nu-i dau grad soacră-mii, monşer,

De moaşă militară!"

Ajung, într-astfel, la bufet:

"Ce-ai zice de-o flanelă

De Drăgăşani? Ce mai buchet!"

Şi cum, prin clientelă,

Cei doi amici trec braţ la braţ,

Mitică se răsteşte

La unul, cu o halbă: "Bea-ţi

Berea, că se răceşte!"

Apoi, pe cînd amicu-abia

Comandă una mică:

"Nu i-o da, domnu' ţal, c-o bea!"

Se-amestecă Mitică,

Care, cu gîndul la pastrămi,

Stufat, schembè, nisetri:

"Iaurt ai?" zice; "Este"; "Dă-mi

Vreo cîţiva centimetri!",

Adăugînd: "Cu chifle moi!",

Şi, ca să nu-l scîrbească

Lactatul: "Pune-i usturoi,

Vanilie sîrbească!"

Şi-amicului, după chefir,

Cam pe la ceasul şapte:

"Dă-mi o ţigară... suvenir!

N-am mai fumat de-az-noapte

Şi-s într-un hal fără de hal,

C-am dus-o într-un răznet;

Şi,-apoi, nu umblu cu metal:

Mă tem, parol, de trăznet!

Dar te poftesc, dac-ai răgaz,

Cam pe la opt exacte,

La operă." "Ce cîntă azi?"

"Relaş, în patru acte!"

(În paranteză fie zis:

Cum Bucureştii are

Renumele de mic Paris,

Mitică-al nostru, care

E get-beget bucureştean,

Par excellence adică,

Este un mic parizian

Şi dumnealui, - Mitică.)

Or, el, în timp ce-al său amic

Începe să se plîngă

De dinţi stricaţi, - unuia mic,

Care stătuse lîngă

Ei şi se chinuie, din cui,

Să ia o pălărie,

Îi zice: "Al'dat',