De ce nu mă miră nimic, în spectacolul burlesc al politicii româneşti? Pentru că – asemenea unui călător profesionist în gară la Făurei (nod de cale ferată!), stau cu Mersul Trenurilor în mână: ”Acordul de Colaborare Instituţională între Preşedintele României şi Primul-Ministru al Guvernului”. 6 (şase) pagini, în josul cărora, pe semnătura lui, Traian Băsescu, lângă dată, a adăugat şi ora: 22.50. Rareori istoria a putut consemna, cu atâta scrupuloasă exactitate, momentul schimbării macazului.

Faptul că martorii evenimentului (Antonescu şi Dragnea) n-au fost consemnaţi în document, le-a dat şansa de a tele-nega vreo câteva zile că s-ar fi aflat în epicentru.

Acestea fiind zise, totul e mai uşor de priceput, de la fertilizarea leguminoaselor perene la Congresul PSD.

Ce mi-a plăcut mai mult acolo? Votul electronic cu urne. Şi, fireşte, priveliştea Puterii absolute a lui Victor Ponta. Dar şi promisiunea preşedintelui executiv al PSD de a umple Espalanada Unirii cu răţuşte, căprioare şi veveriţe.

În concluzie: nu vă mai osteniţi să luaţi mot à mot tot ce se spune. Citiţi pitacul (porunca de la stăpânire) din 12.12.2012, 22:50. Care, mie, cu mintea mea răzleţită, îmi aminteşte de un alt pitac, dat pe la una mie şapte sute nouăzeci şi cinci, tot la Bucuresci: ”Poruncim ca, de azi încolo, caraula de noapte să înceteze a mai striga şi mai bine pe tiptil a vedea, fără a se da de gol că vede, decât să spuie că vede dar nu vede pe nimeni”.

Dacă m-a mişcat discursul lui Antonescu? Fireşte. Încremenisem, de săptămâna trecută, în ideea că relaţiile în USL s-au răcit.

Liderul liberalilor a apucat să anunţe urbi et orbi (oraşului şi lumii) că mâine îi fată pisica. Sper să dea şi presei un pui.

De ce nu mă miră nimic, în spectacolul burlesc al politicii româneşti? Pentru că – asemenea unui călător profesionist în gară l