Şoseaua şerpuieşte neobosită printre munţi, parcă dornică să mai ascundă ceva după vreo curbă iar apoi, la fel de dornică să dezvăluie repede ce e dincolo de ea. Ici-colo, petele de zăpadă anunţă o lună martie ce are încă potenţial hibernal. Bărbatul de la volan este din ce în ce mai obosit, de-abia îşi mai ţine ochii deschişi. Cască şi priveşte scurt spre scaunul de lângă el. Caută ceva care să-l mai ţină treaz încă cel mult o oră, până la conacul din munţi unde este aşteptat. Vocea GPS-ului îi anunţă apropiata ieşire pe un drum secundar. Ia o gură de apă din sticla de plastic, semnalizează şi coteşte la dreapta. Nu mai este mult până se întunecă. Îşi aprinde o ţigară. Îşi duce o mână prin părul ciufulit şi îşi masează tâmplele. Ştie că trage de el destul de mult ca să reziste, însă e încă tânăr şi a mai făcut-o, are încredere în el. Se uită iar la harta de pe scaunul din dreapta cu o privire ceva mai lungă decât ar trebui şi îşi ridică ochii spre drum chiar la timp pentru a corecta traiectoria maşinii, care nu mai avea mult şi ieşea de pe carosabil în pădurea prin care trece acum. Mai trage un fum din ţigară şi porneşte radioul. Ascultă câteva clipe ştirile în limba română, însă nu înţelege nimic. Trece pe un post cu muzică preclasică. Îi place, însă ochii i se închid într-o clipire mai lungă, deci muzica asta plăcută poate să-l adoarmă, şi schimbă iar programul. Vorbesc doi bărbaţi şi o femeie, tot în română.

- Vorbe, vorbe... Nu vă mai săturaţi de atâta trăncăneală.

Opreşte nervos radioul. Conduce concentrat. Ochii i se fac din ce în ce mai mici. Face eforturi să şi-i poată ţine deschişi. Se masează iar la tâmple, insistent şi apăsat, şi pe faţă, coborând spre maxilare şi spre gât. Îşi îndreaptă spatele şi se apropie de volan. Ajustează scaunul, aducându-i spătarul mai mult spre verticală. Întredeschide geamul şi respiră lacom aerul rece. Închide