Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversare în ajunul morţii

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 7 august 2013 ·

FC Argeş va sărbători 60 de ani de activitate,după care va dispărea de pe scena fotbalistică din România

FC Argeş, echipă care aniversează marţi 60 de ani de la înfiinţare, este la un pas de dispariţie, după intrarea în insolvenţă şi plecarea celor mai mulţi dintre jucători.

împlinirea celor şase decenii de la înfiinţarea clubului reprezentativ al judeţului va fi marcată de autorităţile din Argeş printr-un moment festiv, la care sunt invitate şi o parte dintre fostele glorii alb-violete. Evenimentul, la care şi-a anunţat prezenţa şi Gica Dobrin, soţia celui care a fost simbolul fotbalului piteştean, Nicolae Dobrin, va fi găzduit de Muzeul Judeţean Argeş.

Aniversarea vine într-un moment în care FC Argeş se pregăteşte să părăsească Liga a II-a, din cauza situaţiei financiare dificile. Administratorul judiciar al clubului, Nicolae Enoiu, a recunoscut recent, într-o declaraţie dată presei locale, că nu există banii necesari pentru continuarea activităţii, motiv pentru care va solicita Federaţiei Române de Fotbal (FRF) retragerea din liga secundă.

Locul echipei fanion a Argeşului ar putea fi luat însă de o nouă formaţie locală, finanţată de administraţia locală din Piteşti. Potrivit viceprimarului Cornel Ionică, SCM Piteşti a depus deja o cerere la FRF prin care solicită să evolueze în liga secundă, mutarea având şi acordul administratorului judiciar al FC Argeş. O decizie în privinţa admiterii noii echipe în liga secundă ar urma să fie luată pe 14 august.

Clubul fanion al Piteştiului se află sub administrare judiciară din data de 19 iunie, când Tribunalul Comercial Argeş a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei FC Argeş SA. Intrarea în insolvenţă a fost solicitată de administratorul delegat al Fotbal Club Argeş SA, Cătălin Barbu, pe 11 iunie. Principalele motive invocate au fost pierderile de 3 milioan

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 32 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 32 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 32 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 32 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 32 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°