Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Indiferent de rezultatul alegerilor, în guvern, PSD şi PNL vor avea o reprezentare paritală

Publicat in Adevarul, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, marţi seară, că audierea candidaţilor propuşi pentru funcţiile de miniştri va avea loc joi seară, la Parlament, iar votul de învestitură a Guvernului va fi dat în şedinţa de plen de vineri.

Tot vineri ar avea loc şi depunerea jurământului noilor demnitari din Guvernul Ponta 2, la Palatul Cotroceni.

Ponta a precizat, în cadrul unei emisiuni a postului B1 TV că, în calitate de preşedinte PSD, "a sprijinit finalizarea tuturor negocierilor legate de Parlament".

"Am asistat şi sprijinit finalizarea tuturor negocierilor legate de Parlament - reprezentanţii noştri în Birourile Permanente, preşedinţii de Comisii, vicepreşedinţii. Au fost câteva lucruri pe care trebuia să le decid eu".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a mai explicat, în cadrul unei emisiuni pe postul B1TV şi de ce partidele majoritare din USL, PSD şi PNL, primesc acelaşi număr de ministere, chiar dacă că social democraţii au fost marii câştigători ai alegerilor parlamentare.

”Aşa am semnat, în urmă cu doi ani, în 5 februarie 2011, acordul dintre PNL şi PSD, că în cadrul guvernării va fi o reprezentare paritală, şi spre surprinderea multora, am păstrat această paritate”.

Ponta a vorbit şi despre importanţa pe care o are PNL, fiind al doilea partid din ţară. ”PNL a obţinut dublu faţă de PDL, este o răsturnare de situaţie faţă de ultimele alegeri”.

Întrebat dacă marele câştigător al alegerilor este fie puterea de dreapta, fie cea de stânga, Ponta a explicat că este ”o victorie a centrului, centru-stânga spre PSD, centru-dreapta spre PNL”.

Premierul a mai declarat şi că DNA, ANI şi CSM trebuie să aibă grijă pentru că sunt confundate cu instituţii controlate de preşedintele Traian Băsescu.

„ANI, DNA şi CSM trebuie să aibă foarte mare grijă pentru că sunt percepute ca unelte ale lui Traian Băsescu”.

„Cele două doam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 53 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°