Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii Primăriei Cruşeţ nu şi-au mai primit salariile de două luni

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Funcţionarii Primăriei comunei Cruşeţ au de primit salariile pe luna aprilie, din cauză că Trezoreria a dispus blocarea contului.

Primăria Cruşeţ nu a reuşit să-şi achite 85% din datorii până la data de 31 martie, iar Trezoreria Gorj a dispus blocarea contului pentru sumele de echilibrare care vin de la bugetul de stat. În această situaţie se află alte patru comune din judeţul Gorj: Arcani, Bărbăteşti şi Bâlteni. Primăriile acestor localităţi au solicitat Trezoriei acordarea de împrumuturi pentru achitarea arieratele, dar creditele nu au fost aprobate până acum, astfel încât datoriile nu au putut fi achitate.

Primarul comunei Cruşeţ, Viorel Drăguşin, susţine că salariaţii sunt într-o situaţie disperată pentru că nu şi-au mai primit salariile de peste două luni: „Avem de achitat salariile pentru luna martie. Niciodată nu am fost într-o asemenea situaţie. Sper ca în această săptămână să reuşesc să achit salariile pe luna martie“. Primarul comunei Cruşeţ spune că nu are bani nici măcar pentru plata utilităţilor.

Datorii de 350.000 de lei

Primăriile Cruşeţ, Arcani, Bărbăteşti şi Bâlteni au de achitat datorii în cuantum de 950.000 de lei pentru a se încadra în plafonul de 85% stabilit de guvern. Cele patru primării au cerut la Trezorerie acordarea de credite pentru a îşi achita aceste restanţe. Cum împrumuturile nu s-au aprobat până acum, conform legii, Trezoreria a fost obligată să blocheze conturile celor patru primării pentru recuperarea banilor. „Aceste comune au solicitat împrumuturi de la Trezoreria statului. Sperăm că, în această săptămână, împrumuturile vor fi acordate, iar sumele pentru plata arieratelor se vor debloca“, a spus Gheorghe Paraschivu, directorul Trezoreriei Gorj.

În aceastăsăptămână se aşteaptă ca împrumuturile solicitate Trezoreriei să fie aprobate. Toate primăriile sunt obligate, după ce şi-au plătit 85% din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 23 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 51 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 3 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°