Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venus Cristea, brezoianul arestat pentru ultraj, trimitea minore să se prostitueze pe Valea Oltului

Publicat in Adevarul, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Radiografia celor care au pus pe jar oraşul Brezoi. Dintre cei doi fraţi arestaţi, Cosmin mai avea de executat un rest de pedeapsă de 106 zile, după ce fusese condamnat că bătuse doi poliţişti, iar Venus nu avea voie să părăsească localitatea fiind cercetat pentru trafic de persoane.

Arestarea celor doi fraţi Cristea, Venus-Vasile (26 ani) şi Cosmin Alexandru (32 ani) dar şi a lui Laszlo Toth, toţi din Brezoi, pentru 29 de zile, joi, 19 ianuarie, de către Judecătoria Brezoi, pare să aducă liniştea în micuţul oraş de la poale de munte. Celor trei le-au fost reţinute infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice, distrugere, ameninţare şi lovire sau alte violenţe. Ei sunt cunoscuţi de populaţia din zonă ca fiind „campionii" multor infracţiuni, fapt pentru care au stârnit nemulţumirea localnicilor. Scandalul din 13 ianuarie în urma căruia un tânăr a fost înjunghiat în antebraţ de Venus Vasile Cristea, a fost unul pe cât se poate de banal. „Tânărul care avea să devină victimă era împreună la un restaurant cu fratele său şi şoferul, să bea o cafea. Lui Tiberiu Cristea, un alt frate, i s-a părut că tânărul se uită urât la el şi au avut un schimb de replici de genul «Tu ai ceva cu mine?». Răspunsul a fost o negaţie, iar lucrurile păreau că s-au liniştit, iar cei doi au dat mâna", a spus cms. şef Constantin Volintirul, şeful Poliţiei Brezoi. Gruparea fraţilor Cristea s-a întors şi Venus-Vasile Cristea l-a înjunghiat în antebraţ, în benzinăria de la Gura Lotrului, pe tânărul cu care Cosmin, fratele său, avusese discuţii.

Hoţul de la miezul nopţii

Laszlo Toth, locuitor al Brezoiului, originar din Tălmaciu-Sibiu,şi el arestat ca participant la scandalul de la benzinărie, este cunoscut ca fiind autor a multor furturi. El sustrăgea atât din locuinţele oamenilor, cât şi din societăţi comerciale, la Poliţia Brez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°