Înainte vreme, curţile domneşti româneşti serbau cu mare fast şi evlavie Duminica Floriilor, Săptămâna Mare şi Paştele, mărturie stând însemnările lăsate de călătorii străini veniţi pe meleagurile noastre în acele timpuri, la fel ca şi cele ale cronicarilor autohtoni. În vechime, atât în Bizanţ, cât şi la Curţile domneşti din Ţările Române, Floriile se prăznuiau cu multă solemnitate. Domnitorul Ţării Româneşti, însoţit de boierii săi, mergea la biserica Curţii Domneşti pentru a asculta slujba religioasă ce se desfăşura cu ocazia acestui eveniment. În biserică se cânta Polieleul şi erau împărţite tuturor lumânări de ceară aprinse, la fel ca la Paşte. Sirianul Paul de Alep, însoţitorul mitropolitului Macarie, de la care avem o mulţime de date preţioase despre trecut, povesteşte că în dimineaţa duminicii Floriilor, în anul 1654, patriarhul Macarie a dăruit celor prezenţi ramuri înverzite de pom, precum şi flori albe culese de pe câmp, slujind, se înţelege, şi liturghia. „Joia pocăinţei” În cele trei seri din Săptămâna Mare, duminică spre luni, luni spre marţi şi marţi spre miercuri, Vodă mergea la biserica Curţii Domneşti cu toată boierimea şi asculta utrenia, adică slujba de seară. Miercuri dimineaţa era obiceiul de a se face maslu – adică ungerea cu ulei sfinţit însoţită de rugăciuni – în Spătăria cea mică, unde, pentru aceasta, erau adunaţi şi toţi boierii Curţii. Maslul îl făcea mitropolitul, ajutat de arhierei şi de preoţii Curţii; şi după ce maslul lua sfârşit, marele vistiernic dădea cu mâna sa mitropolitului 4 galbeni, arhiereilor câte doi galbeni, iar preoţilor câte un galben. Fiecare boier mergea apoi în faţa voievodului să-şi ceară iertare dacă l-a supărat cu ceva, obicei care a fost transferat, mai pe urmă, zilei de joi. În Joia Mare domnitorul mergea din nou la biserica Curţii, alături de toată boierimea; la finalul slujbei se ducea la toate icoanele, se